GYÖRGY KURTÁG

Compozitorul, pianistul şi profesorul György Kurtág domină viaţa muzicală internaţională contemporană, definind, prin complexitatea şi originalitatea mesajului său sonor, coordonatele fundamentale ale muzicii de avangardă. Stau mărturie, în acest sens, laurii unor importante concursuri pentru compoziţie, care i-au fost decernaţi în decursul îndelungatei sale cariere artistice, dar şi distincţiile primite din partea unor state, guverne, instituţii şi fundaţii.

György Kurtág s-a născut în 19 februarie 1926 la Lugoj, într-un imobil situat pe strada Honoriciului nr. 15 (după ultima numerotare a străzii, petrecută în urmă cu câteva decenii, casa poartă numărul 17). Strada a avut, de-a lungul timpului, mai multe denumiri: Damjanich utca (din 1891 până în 1920), Honoriciului (din 1920 până în 1930), G. Clemenceau (din 1930 până în 1964) şi Smârdan, din anul 1964 până în prezent. Familia Kurtág nu a locuit la această adresă decât aproximativ 2 ani, György Kurtág petrecându-şi ultimii ani la Lugoj într-un alt imobil, situat pe strada Xenopol nr. 25 (numărul 19, după ultima renumerotare), pe care părinţii săi, Zoltán Kurtág şi Bianca Kurtág, l-au cumpărat de la prof. Aurel E. Peteanu în anul 1930. György Kurtág a urmat cursurile primare la Şcoala Primară Israelită din Lugoj (cunoscută şi sub numele de Şcoala Particulară Confesională Evreiască „Enric Berdach”). A studiat muzica la Conservatorul lugojean, cu Clara Peia-Vojkicza (pian) şi Filaret Barbu (teoria muzicii). Matricolele aflate în Arhiva Şcolii de Artă din Lugoj ne relevă faptul că György Kurtág a frecventat această instituţie (înmatriculat sub numele de Gheorghe Kurtág) timp de 5 ani, între 1935 şi 1940. În anul şcolar 1937-1938 a fost înscris în matricola nr. 21 (domiciliul părinţilor figura pe strada Valeriu Branişte nr. 1, fostă str. Timişorii), în anul şcolar 1938-1939 numele său a fost înscris în matricola nr. 26 (adresa: str. Xenopol nr. 28), iar în anul şcolar 1939-1940, ultimul an în care a frecventat clasa de pian a Clarei Peia-Vojkicza, a fost înscris în matricola cu nr. 16 (domiciliul: str. Xenopol nr. 25), în care se face menţiunea că a obţinut premiul I pe clasă.

Rememorând personalitatea lui Kurtág, fosta sa profesoară de pian scria, cu prilejul jubileului de 40 de ani al Conservatorului din micul burg bănăţean: „Kurtág Gheorghe, talentat pianist cu renume. A devenit compozitor şi a obţinut mai multe premii la concursuri internaţionale cu lucrările sale de muzică de cameră”. În textul unei cronici publicate în periodicul lugojean „Krassó Szörényi Lapok” ne sunt oferite detalii privind prezenţa artistică a lui György Kurtág în citadela muzicală de pe malurile Timişului. Autorul detaliază aspecte ale concertului susţinut în 28 mai 1933 de elevii profesoarei Clara Peia-Vojkicza în sala festivă a Conservatorului de Muzică lugojean. Între cei paisprezece elevi pianişti, autorul articolului menţionează numele lui Gyuri Kurtág, elev aflat în anul al doilea de studiu, aceasta fiind, probabil, prima cronică a unui concert public oferit spectatorilor lugojeni de viitorul mare compozitor.

Unul din reperele luminoase ale biografiei lui Kurtág îl constituie cursurile gimnaziale urmate la Liceul Teoretic de Băieţi „Coriolan Brediceanu” din urbea natală, între anii 1936 şi 1940, unde i-a avut ca profesori pe Filaret Barbu (muzică), Virgil Simonescu (desen), Ferdinand Dionne (limba franceză) şi Felician Brînzeu (limba şi literatura română, dascăl care i-a fost şi diriginte în clasele a III-a şi a IV-a), cel care a contribuit la „devenirea mea ca intelectual în limba lui Eminescu”.

Începând cu anul 1940, György Kurtág se stabileşte la Timişoara, pentru a urma cursurile Liceului Piarist, unde va susţine şi examenul de bacalaureat. În particular, va studia pianul cu Magda Kardos, iniţiindu-se şi în compoziţie cu Max Eisikovits. În acel an, peisajul cultural timişorean era dominat de tribulaţiile celor două instituţii artistice clujene, Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică şi Opera Română, care, după Dictatul de la Viena, se refugiaseră în capitala Banatului. În 29 şi 30 septembrie 1945, la câteva zile de la dispariţia lui Béla Bartók (New York, 26 septembrie 1945), Kurtág omagiază memoria marelui dispărut printr-un recital susţinut la Timişoara: „Kurtág György, elevul deosebit al minunatei Magda Kardos, a prezentat la pian Două dansuri româneşti [Két román tánc, op. 8a] de Béla Bartók şi Erdőzsongás [Waldesrauschen] de Franz Liszt, cu o deosebită maturitate, care este demnă de scenele metropolelor mondiale”. („Szabad Szó”, Timişoara, 4 octombrie 1945)

După studiile muzicale particulare efectuate la Timişoara, în anul 1945 György Kurtág va susţine cu succes examenul de admitere la secţia de compoziţie a Academiei de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta (prezentând o Suită pentru pian, elaborată sub îndrumarea profesorului său de compoziţie), unde intenţiona aprofundarea studiilor sale muzicale cu Béla Bartók, personalitatea care întruchipa plenar idealul său muzical. Având de rezolvat unele probleme privind legalitatea prezenţei sale în Ungaria, revine la Timişoara, implicându-se activ în efervescenta viaţă muzicală care pulsa în vechiul burg regal bănăţean. La începutul anului 1946, György Kurtág devine, pentru câteva luni, organist al bisericii reformate timişorene din Piaţa Sfânta Maria, unul dintre simbolurile Revoluţiei Române din decembrie 1989, implicându-se activ în viaţa muzicală concertistică locală. În cadrul recitalului susţinut de baritonul István Koszó în 3 februarie 1946, muzicianul lugojean a realizat acompaniamentul pianistic al unor opusuri semnate de Reinitz-Ady, Zoltán Kodály, Béla Bartók, Constantin Brăiloiu şi Tiberiu Brediceanu, remarcându-se „prin siguranţă şi cromatism dinamic”.

După un an petrecut în „Mica Vienă” de pe malurile Begăi, începând cu toamna anului 1946 se stabileşte în capitala ungară, unde îşi va desăvârşi studiile la prestigioasa instituţie muzicală budapestană, urmând cursurile de pian ale profesorului Pál Kadosa, aprofundând compoziţia sub îndrumarea lui Sándor Veress şi a lui Ferenc Farkas şi perfecţionându-se în muzica de cameră cu Leó Weiner. După debutul studiilor sale la Academia de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta (1946), Kurtág are din nou prilejul să dialogheze cu publicul meloman timişorean, anul următor, cu ocazia recitalului din 6 octombrie 1947, prezentând, „cu perfecţiune şi fineţe”, Marş funebru în do minor, op. 72, nr. 2, de Chopin şi Rapsodia de Pál Kadosa.

Din timpul anilor petrecuţi la Academia din Budapesta datează relaţiile de prietenie cultivate cu obstinaţie, de-a lungul timpului, cu György Ligeti, un compozitor cu obârşie transilvăneană. Finalizarea studiilor academice va fi încununată prin obţinerea licenţei în pian, muzică de cameră şi compoziţie, dar adevărata sa experienţă muzicală va debuta la Paris, unde, între anii 1957 şi 1958, îşi va consolida formaţia de creator, frecventând cursuri de analiză muzicală cu Olivier Messiaen, compoziţie cu Darius Milhaud şi psihologie muzicală cu Marianne Stein. Omagiind personalitatea prietenului său, György Ligeti i-a dedicat lui György Kurtág Studiu pentru pian nr. 11, „En suspens”.

Sub influenţa studiilor efectuate la Paris, la întoarcerea în capitala ungară (unde va activa, în calitate de corepetitor, până în 1963, la Şcoala Secundară de Muzică „Béla Bartók”) compune Cvartetul de coarde op. 1, dedicat Mariannei Stein. Mai târziu va dedica fostei sale profesoare un nou opus, Kafka-Fragmente op. 24, pentru soprană şi vioară, lucrare elaborată între anii 1985 şi 1987. Cunoştinţele asimilate la şcoala pariziană se vor reflecta şi în următoarele creaţii: Cvintet de suflători op. 2, Opt piese pentru pian op. 3, Opt duete pentru vioară şi ţambal op. 4 şi Semne op. 5, pentru violă solo, caracterizate prin condensarea motivelor muzicale şi vivacitate ritmică. În aceste opusuri de tinereţe, Kurtág este tributar influenţelor weberniene, dar exploatează şi procedeele componistice promovate de Messiaen în Technique de mon langage musical. Experienţa sa de corepetitor va fi fructificată la Filarmonica Naţională din Budapesta, între anii 1960 şi 1968, fiind apoi cooptat ca profesor de pian şi muzică de cameră la Academia de Muzică „Franz Liszt”, unde va activa până la pensionare, în 1986. S-a perfecţionat la Berlin, în anul 1971, ca bursier DAAD. Vocaţia sa europeană s-a manifestat plenar în ultimele decenii ale secolului trecut prin invitarea sa, în calitate de compozitor rezident, în mari centre culturale europene: Wissenschaftskolleg zu Berlin (1993-1995, invitaţie onorată şi între anii 1998 şi 1999), unde a colaborat cu Berliner Philharmoniker, şi la Viena (1995-1996), prilej cu care a predat lecţii de masterclass la Wiener Konzerthaus. În 1995, la Stuttgart, cu prilejul Festivalului Muzical European dedicat comemorării celor 50 de ani de la terminarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, Kurtág şi-a adus importanta sa contribuţie la elaborarea Recviemului împăcării, monumentală creaţie colectivă structurată pe baze dodecafonice şi seriale. Următoarea perioadă (1996-1998), György Kurtág o va petrece în Olanda, la invitaţia unor prestigioase instituţii: Société Gaviniès, Conservatorul Regal din Haga, Centrul Muzical „Vredenburg” din Utrecht, Concertgebouw NV şi Opera Olandeză din Amsterdam, Ansamblurile „Schönberg” şi „Asko”, Cvartetul „Orlando” şi Trioul „Osiris”. În 1999, la Berlin, i se decernează „Ordinul de Merit în Ştiinţe şi Arte”, răspunzând apoi şi invitaţiei lansate de Ensemble Intercontemporain, Conservatorul din Paris şi Festival d’Automne, care determină rămânerea sa în capitala franceză timp de doi ani.

O nouă etapă în creaţia lui Kurtág a debutat odată cu reluarea legăturilor spirituale cu Lugojul natal. Rememorarea atmosferei studiilor gimnaziale, lectura unor remarcabile scrieri ale unor foşti colegi (Gheorghe Alexandru Iancovici), contactul cu actualul Cor de Cameră „Ion Vidu”, dirijat de Remus Taşcău (cu nostalgia „sonorităţilor magice” ale fostei Reuniuni Române de Cântări şi Muzică, care i-au legănat copilăria), au generat noi opusuri. Impresiile consemnate, în 1 aprilie 2008, în Cartea de Aur a Corului „Ion Vidu” sunt relevante în acest sens: „În copilărie am auzit adesea Corul «Vidu» şi mi-a rămas o amintire de o sonoritate magică. Acum, n-am auzit încă niciodată corul la concerte, nici la repetiţii, dar cunosc înregistrările magistrale ale maestrului Taşcău şi aş vrea să încerc să scriu ceva demn de acest cor.” Kurtág finalizează, la sfârşitul anului 2007, Colindă-baladă op. 46, …în amintirea profesorului nostru Felician Brînzeu…, pentru tenor, cor şi un grup instrumental, incluzând în aparatul orchestral şi toaca, instrument specific manifestărilor muzicale din ajunul marilor praznice ale spiritualităţii ortodoxe şi greco-catolice. O primă variantă a opusului a fost finalizată în 6 XI 2007, varianta finală, potrivit însemnărilor din manuscris, fiind elaborată între 5 XII 2007 şi 2 III 2008. Remarcabil este faptul că, pentru prima oară în creaţia sa, autorul foloseşte un text în limba română, colind cules de Béla Bartók în satul hunedorean Păucinești. Prima audiţie mondială a avut loc în 29 martie 2009, la Cluj, în interpretarea Orchestrei şi Corului Filarmonicii „Transilvania” şi a unui ansamblu cameral de elită. (Constantin-T. Stan, György Kurtág. Reîntoarcerea la matricea spirituală, MediaMusica, Cluj-Napoca, 2009)

Constantin-Tufan Stan