Filaret Barbu (1903-1984)

Filaret Barbu, prin intensitatea preocupărilor sale dirijorale, muzicologice şi componistice, a fost una dintre personalităţile dominante ale vieţii muzicale lugojene şi timişorene interbelice. După finalizarea studiilor la Neues Wiener Konservatorium (1926), Ioan Vidu i-a încredinţat bagheta dirijorală a vechii Reuniuni Române de Cântări şi Muzică, tânărului muzician revenindu-i misiunea de continua o emblematică tradiţie muzicală locală, inaugurată de Iosif Czegka în 1869. Mare animator al vieţii muzicale, în special al celei corale, în cadrul Asociaţiei Corurilor şi Fanfarelor Române din Banat, iniţiator al unei aşa-numite Şcoli a Dirijorilor de Cor şi Fanfară, membru fondator al unor importante instituţii muzicale lugojene, Filaret Barbu a manifestat o accentuată receptivitate şi deschidere pentru relaţiile inter-culturale, colaborând cu formaţiile muzicale reprezentative ale entităţilor etnice minoritare lugojene. În acest spirit, a dirijat, episodic, Corul evreiesc „Hazamir” (a prezentat melomanilor chiar şi o variantă în limba ebraică a vestitei Ana Lugojana!) şi Corala bărbătească Schubertbund.

Într-o perioadă marcată de un necontenit efort de impunere a valorilor muzicii culte româneşti, Filaret Barbu şi-a asumat importantul rol de cronicar muzical al urbei, consemnând şi comentând principalele evenimente artistice. Dacă Timişoara avea deja cronicari muzicali consacraţi, care erau în măsură să interpreteze, utilizând instrumentele muzicologiei moderne, bogatele şi complexele manifestări muzicale bănăţene (Gabriel Sárkány, Dezső Braun şi Dezső Járosy – fondatorul unei remarcabile reviste muzicale timişorene, „Egyházi Zenemüveszet”), la Lugoj, Filaret Barbu a fost acela care a inaugurat publicistica muzicologică, fiind cel dintâi cronicar muzical care, în crochiurile sale, a redat cu profesionalism atmosfera memorabilelor recitaluri ale lui George Enescu. Urmând exemplul confraţilor săi din Timişoara, Filaret Barbu va edita, la Lugoj, începând cu anul 1927, „Revista Corurilor şi Fanfarelor Române din Banat”, publicaţie singulară în peisajul vieţii muzicale româneşti bănăţene (la Timișoara, o inițiativă similară, declanșată în 1929, aparținându-i lui Vasile Ijac, fusese sortită eșecului), care va reflecta cu fidelitate amploarea şi efervescenţa emulaţiilor corale din spaţiul cultural zonal. Ca membru fondator al Societăţii Filarmonice (1927) şi director al Conservatorului de Muzică din Lugoj (instituţie fondată în 1929), Filaret Barbu a desfăşurat o activitate de pionierat, prin care a contribuit la sporirea prestanţei şi nobleţei culturale a oraşului său natal.

Prin creaţiile sale lirice (baletul Ăl mai tare om dîn lume, după poezia omonimă a lui Victor Vlad Delamarina, operetele Ana Lugojana, Pintea Viteazul, Plutaşii de pe Bistriţa ş.a.), dar şi cele dedicate genului vocal-simfonic (oratoriul Omul, pentru solişti, cor şi orchestră) şi muzicii cu program (poemul simfonic Babacai), muzicianul lugojean, continuând bogata tradiţie iniţiată de Tiberiu Brediceanu, a inaugurat o nouă abordare componistică, depăşind tonul idilic şi conferind dramaturgiei textului, dar şi celei muzicale mai mult realism.

Constantin-Tufan Stan