Hotel Dacia, Lugoj

Clădirea societăţii este una dintre cele mai vechi construcţii din oraşul Lugoj.

Hotelul este atestat documentar din anul 1835. Iniţial a purtat numele „Drei Rosen”, după Revoluţia de la 1848-1849 „Kaiser Gasthaus”, iar în perioada dualismului austro-ungar a devenit „König von Ungarn”, iar din anul 1918 se numeşte „Dacia”.

Aici, pe zidurile hotelului s-a afişat în trei culori „Proclamaţia Paşoptistă”, iar în sala mică de la etajul I au fost strânse medicamente şi echipament pentru armata română ce lupta pe câmpurile din Bulgaria în Războiul de Independenţă 1877-1878.

De-a lungul vremii în clădirea societăţii au poposit mari personalităţi politice, culturale şi ştiinţifice cum ar fi: Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, George Enescu, Nicolae Titulescu, Gheorghe Marinescu, Octavian Goga, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Mihai Brediceanu, Corneliu Coposu.

(Preluare de pe site-ul Hotelului Dacia din Lugoj)

Sala festivă a hotelului Regele Ungariei, în prezent Hotelul Dacia din Lugoj, a fost utilizată pentru primele concerte ale Societății de muzică de cameră, fondată în anul 1911 de către dr. Iosif Willer. Acesta a pus bazele unui proiect cultural prin care erau invitate periodic la Lugoj personalități muzicale și formații camerale.

Demersul va crea o bază foarte solidă de cultură muzicală la nivel local în perioada interbelică. Prin acest demers Pablo Casals este unul dintre primii invitați, susținând recitaluri în Lugoj în doi ani succesivi, 1911 și 1912. De asemenea primul concert al virtuozului George Enescu, care are loc în anul 1912, se desfășoară sub aceleași auspicii, având loc la reședința lui Willer.

Hotelul Dacia este amplasat în nucleul istoric al Lugojul german, pe malul stâng al râului Timiș, în legătură directă cu principala arteră de legătură între nucleele istorice inițiale ale Lugojului român, ridicat în relație cu fosta cetate și Lugojului german, înființat la 1717 odată cu venirea primilor coloniști germani. Strada Alexandru Mocioni, în prezent pietonală, este una dintre arterele istorice principale ale orașului, reprezentând o continuare a traseului principal de traversare a Timișului prin intermediul podului metalic istoric construit la începutul secolului XX.

Imobilul este amplasat pe colțul străzilor Alexandru Mocioni și Cuza Vodă, pe locul unde este documentat în anul 1835 hanul Trei trandafiri (Germ. Drei Rosen), aflat în proprietatea Erariului și dat în arendă lui Johann Helenstein. După revoluția de la 1848-1849 va fi denumit Hanul împăratului (Ger. Kaisers Gasthaus), iar în perioada dualismului austro-ungar este denumit Regele Ungariei (Germ. König von Ungarn). Începând cu anul 1919 imobilul va purta numele de Hotel Dacia. Pe fațada clădirii inițiale a fost expus manifestul pașoptist cu ocazia revoluției de la 1848. Imobilul este de asemenea legat de un număr de personalități relevante, politice și culturale, care au locuit aici scurte perioade de timp.

Inițial, amprenta imobilului la sol era redusă comparativ cu amprenta actuală. În secolul XIX imobilul ocupa un amplasament mai puțin amplu pe colț. Actualul imobil este rezultatul unei amplificări constructive realizată între finalul secolului XIX și începutul secolului XX, prin care este înglobată parcela învecinată la est. În anul 1931 are loc un incendiu în clădire, care va distruge o parte relevantă din aceasta. În anii 1960 hotelul se modernizează, iar parterul este parțial îmbrăcat într-o fațadă vitrată cu tâmplărie metalică aplicată peste zidărie.

Imobilul are în prezent un regim de înălțime parter și un nivel, cu excepția zonei centrale care cuprinde trei niveluri, dominând volumetric segmentul de front stradal în care se înscrie. Fațada principală prezintă o simetrie parțială, câmpurile distincte ale fațadei și colțurile imobilului fiind punctate de pilaștri angajați, de secțiune octogonală. Câmpul fațadelor este plat, lăsând să se reliefeze cornișa profilată și bandourile decorative de sub cota cornișei, care pentru zona de colț și zona centrală a fațadei imită la scară miniaturală arcade ogivale traforate. Imobilul este acoperit cu șarpantă în două ape, acoperișul către stradă fiind însă mascat de prezența unor atice pronunțate peste nivelul șarpantei. Imobilul, din punct de vedere stilistic, se înscrie în curentul neoclasic de factură istoricistă, având aerul unui palat renascentist italian însă integrând și elemente stilistice neogotice. Imobilul este reprezentativ pentru oraș, din punct de vedere al patrimoniului construit, dar nu este clasat. În scopul clasării a fost formulată o propunere definită prin Planul Urbanistic General din anul 1999, dar acesta nu a fost soldată cu o clasare efectivă.

Starea actuală a imobilului dovedește conștientizarea valorii plastice și istorice a fațadei la nivel urban,  aceasta fiind în prezent refăcută în acord cu principii corecte din punct de vedere al raportării la substanța construită istorică.

 

Referințe:

Monica Suciu, Aspecte ale urbanizării Lugojului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolul al XX-lea, Restituiri Bănățene, Timișoara: Editura Eurostampa, 2014.

Adina Bocicai, SC Arhicons SA, Studiul de fundamentare. Fișe de clasare, Plan Urbanistic General Lugoj, 1999.

Constantin-Tufan Stan, Prima ediţie a Zilei „George Enescu” la Lugoj, Revista MUZICA Nr. 2/2012, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=51677-prima-editie-a-zilei-george-enescu-la-lugoj–muzica–serie-noua-anul-xxiii-nr-2-90

https://www.ziuadevest.ro/ziua-george-enescu-la-lugoj/amp/